„Minune”! Încep lucrările pe ultimul ciot al Autostrăzii A0 Nord. În sfârșit, a fost dată și ultima autorizație de construire rămasă restantă pe întreg inelul Autostrăzii Bucureștiului. Iar autoritățile promit că, în parte, lucrările vor fi gata înainte de termenul contractual.
Inelul de centură la nivel de autostradă al Bucureștiului mai are mult până să fie gata complet. Pe ciotul de 8,6 kilometri dintre Pantelimon și Afumați, în valoare de 80.000.000 €, progresul contructorului chinez este foarte slab.
CNAIR deschide complet ultimii 52 de kilometri de pe Autostrada Bucureşti, pe care se va circula pe patru benzi, de la Constanţa, la Piteşti şi Curtea de Argeş.
Lucrările la autostrada chinezească de 80.000.000 € din fonduri europene nerambursabile de lângă București ar trebui să fie gata pânăla sfârșitul lui 2025. Dar, pe baza imaginilor din teren, specialiștii în infrastructură se declară destul de sceptici.
Vestea dă un imbold economic uriaș Bucureștiului. Autostrada care îl înconjoară are un termen de finalizare îndrăzneț. În curând se va lucra pe toată lungimea autostrăzii.