Ruptura dintre MAGA și elita tehnologică are urmări globale. Despărțirea Musk - Trump zguduie lumea

DE Ovidiu Nahoi | Actualizat: 22.06.2025 - 19:08
Ruptura dintre MAGA și elita tehnologică are urmări globale - Foto: Profimedia Images
Ruptura dintre MAGA și elita tehnologică are urmări globale - Foto: Profimedia Images

„Despărțirea“ dintre Donald Trump și Elon Musk este mai mult decât urmarea unei 
nepotriviri de caracter. Sau ciocnirea dintre două personalități dominatoare. 
Este un divorț ideologic. Iar urmările se simt până în Europa.

SHARE

Elon Musk și-a exprimat regretul pentru că a mers „prea departe“ în conflictul cu Donald Trump. La rândul său, Donald Trump s-a declarat „recunoscător“ pentru regretul exprimat de Elon Musk.

Așa s-a pus frână unui conflict deschis care l-a opus pe cel mai bogat om din lume celui considerat omul cel mai puternic. Cel din urmă pare să fi câștigat. Dar divorțul rămâne pronunțat, chiar dacă scandalul se potolește.

Cu ce consecințe?

Rădăcinile unui conflict

Un lucru este clar. Elon Musk și Donald Trump nu mai sunt prieteni.

Tensiunile dintre cei doi au explodat la începutul lui iunie, când și-au adresat cuvinte dure. Iar scânteia care a declanșat explozia a fost „Legea mare și frumoasă“, proiectul de finanțare a reformelor promise de Casa Albă. Un proiect care, printre altele, îl dezavantaja pe magnatul tehnologic. Acesta își vedea oprite generoasele subvenții pentru mașinile electrice, precum și pentru programele sale spațiale.

Era clar că Musk își pierduse influența pe lângă cel mai puternic om din lume. Iar prezența sa – oricum controversată – în fruntea agenției pentru optimizarea guvernamentală DOGE devenea imposibilă.

Ca răspuns, Elon Musk a prevăzut punerea sub acuzare a lui Donald Trump – un fel de a vorbi de funie în casa spânzuratului, având în vedere relația zbuciumată a președintelui american cu procurorii și instanțele.

De asemenea, Musk a invocat presupuse legături ale lui Trump cu infractorul sexual Jeffrey Epstein, postări șterse ulterior. La rândul său, președintele SUA a amenințat că va anula contractele federale cu companiile lui Musk.

Dar, odată cu încetarea scandalului public, purtătoarea de cuvânt a Casei Albe, Karoline Leavitt, a precizat că administrația Trump nu a inițiat nicio revizuire a numeroaselor contracte dintre companiile miliardarului și guvernul federal.

Fiecare cu cărțile sale

Miliardarul pare a fi pierzătorul, cel puțin în acest stadiu. A pierdut 34 de miliarde de dolari ca acționar principal al Tesla doar în noaptea în care a izbucnit disputa. Un semnal care a arătat că investitorii s-au temul că disputa cu președintele va avea consecințe negative pentru magnatul tehnologic. Cu alte cuvinte, au mizat pe Trump.

De remarcat că aplanarea conflictului a fost anticipată de Erol Musk, tatăl miliardarului – și asta, chiar de la Moscova, unde fusese invitat de onoare al unei conferințe organizate de Alexander Dughin, „filosoful lui Putin“.

Musk are și el propriile cărți în mână. Și cea mai importantă pe care a invocat-o a fost constituirea propriei formațiuni politice, „America Party“. Să nu ne imaginăm că o asemenea construcție va avea efecte devastatoare asupra Partidului Republican. Sprijinul pentru Trump în rândurile marelui partid rămâne unul extrem de solid.

Dar Musk poate altceva. De exemplu, să acționeze inteligent în microcosmosul alegerilor parțiale din noiembrie anul viitor, în acele state și districte unde există un echilibru între democrați și republicani. Apariția unui al treilea jucător semnificativ, desprins din trupul republican, ar putea dăuna mult partidului lui Trump, care mizează pe majorități strânse în Congres. Iar Elon Musk ar putea nici să nu aștepte alegerile parțiale din 2026. El poate acționa chiar acum, convingând republicani din cele două camere să i se alăture: prin șarmul personal sau prin mijloace financiare.

Privind tabloul mai larg, să ne gândim apoi ce vor spune ceilalți moguli tehnologici care, după victoria din noiembrie 2024, s-au aliniat cuminți pentru a-și prezenta omagiile la Mar-a-Lago. Dacă magnatul cel mai apropiat de Trump a plecat în felul acesta, la ce s-ar putea aștepta ceilalți? 

„Seria neagră“ a lui Trump

Chiar dacă aplanat – cel puțin pentru moment –, conflictul se adaugă șirului de eșecuri înregistrate de Donald Trump în al doilea mandat. Într-adevăr, steaua sa norocoasă care l-a urmărit de-a lungul carierei sale politice pare să apună.

Pacea din Ucraina, promisă în 24 de ore, nu a venit. Administrația Trump a pierdut prestigiu international și s-a înstrăinat de aliații europeni din cauza atitudinii prea binevoitoare față de Rusia. Pur și simplu, șeful de la Casa Albă și-a convins aliații occidentali că nu înțelege natura conflictului din estul Europei.

Războiul taxelor vamale, declarat lumii întregi, a avut efecte negative pentru America, în asemenea măsură încât Donald Trump s-a văzut nevoit să dea înapoi. Cel mai notabil, în fața Chinei, pe care Trump însuși a definit-o drept marele adversar strategic.

Războiul din Orientul Mijlociu, căruia administrația Biden, aflată pe ultima sută de metri, părea să-i pună capăt, s-a re-luat cu și mai multă forță. Donald Trump arată că l-a scăpat de sub control pe impetuosul premier israelian Beniamin Netanyahu. Iar acesta pare să treacă peste voința Washingtonului și să atace Iranul.

Intervenția în forță de la Los Angeles, decisă peste capul autorităților statale, s-a întors împotriva lui Trump. Violențele au escaladat, iar protestele împotriva autorităților de imigrare s-au întins în toată țara. Elon Musk, cu rețeaua sa X și cele 220 de milioane de urmăritori ai săi, ar fi fost un aliat de nădejde al lui Trump în această bătălie cu statul democrat California. Dar miliardarul n-a mai fost acolo.

Dacă vorbim de o extinsă partidă politică al cărui protagonist este Donald Trump, putem spune că după o primă repriză deloc rea, cea de-a doua a început catastrofal.  Cu sau fără Elon Musk, pentru Donald Trump este momentul marilor decizii: ori schimbă tactica, ori merge înainte spre dezastru. 

Un „divorț“ ideologic

Dar marea ciocnire dintre Elon Musk și Donald Trump nu este doar o nepotrivire de caracter, o ruptură între doi indivizi.

Este și o ruptură între două viziuni din interiorul dreptei radicale americane și nu numai.

Este ruptura dintre populismul naționalist grosier, care se hrănește cu resentimente și izolare, promovat de MAGA, și elita tehnologică hiperindividualistă care visează la orașe private, supravegherea oamenilor prin rețelele sociale, monede digitale pe care să le controleze în locul statelor. Unii îl numesc „tehno-fascism“.

Și aici apar efectele globale. Victoria lui Donald Trump, în strânsă alianță cu Elon Musk, a fost prezentată drept începutul unei revoluții conservatoare planetare îndreptate împotriva liberalismului.

Limbajul radical, refuzul nuanțelor, teoriile conspirației, toate amplificate de rețeaua X, apăreau în ochii tuturor un tăvălug căruia nimeni și nimic nu-i putea rezista.

Extrema dreaptă europeană a intrat în extaz, de la București la Paris, de la Berlin la Roma. Dar viața s-a dovedit mai complicată. Candidații care se revendicau de la MAGA au pierdut alegeri, rând pe rând, în Canada, Australia, Germania, Albania, România. Au câștigat doar în Polonia, dar în condiții speciale, într-o țară în care conservatorismul catolic își are rădăcini vechi, cu mult înainte de MAGA.

Acum, extrema dreaptă europeană se află în fața unei alegeri dureroase. Ideologic, apropierea de Trump și MAGA sunt indiscutabile. Tehno-fascismul lui Musk este prea mult, chiar și pentru extremiștii de dreapta ai bătrânului continent. Într-o Europă fondată pe etosul libertății, așa ceva pur și simplu nu se poate vinde.

Dar aceste partide și liderii lor se bucurau de o puternică susținere pe X, și aceasta, în numele lui Donald Trump. Liderii europeni de extremă dreapta au fost reticenți în a comenta și a se pozi-ționa în confruntarea Trump-Musk. Aplanarea conflictului – anticipată, totuși, de la Moscova – îi face să răsufle ușurați. Însă șirul de eșecuri ale liderului de la Casa Albă, la care se adaugă ruptura de mogulul tehnologic, nu sunt deloc semne bune pentru extremiștii europeni.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
OSZAR »